Târg câmpenesc – pe Valea Hurezului

Vară şi caniculă. Oameni ce caută un loc răcoros, mai ales în zi de duminică, aşa cum e şi pe Valea Hurezului. De ce s-o fi numind aşa? Cândva, odinioară, pe acele locuri s-o fi rătăcit vreun „hurez”, sau huhurez, cum se mai numeşte acea pasăre de noapte cu strigăte înfricoşătoare; numai că, prin analogie, „hurezul” poate fi o poreclă dată unui doinitor sau unui horitor împătimit. Posibil, pentru că locurile sunt mirifice, un peisaj încântător, o dumbravă împrejmuită de păduri de fag şi brad, aşa cum numai la înălţimi întâlneşti.Pe acele meleaguri m-au purtat paşii duminică, pe 1 august, cu totul întâmplător şi după un drum nu lipsit de peripeţii. Lume multă, aer curat, tot felul de „şatre” cu servire ireproşabilă – şi să mai zici că e criză. Oameni bine dispuşi, ambianţă plăcută întreţinută de numeroase formaţii artistice ce s-au perindat pe scenă. Ca împătimit al muzicii populare, m-am apropiat de scenă, unde am rămas ore de-a rândul, nedezlipit.Şi ce credeţi că am remarcat în mod deosebit privitor la întreaga manifestare artistică­? Trei aspecte fundamentale ale condiţiei românului, manifeste şi în aceste zile destul de grele: vitalitate, permanenţă şi continuitate. Şi să le iau pe rând. Vitalitatea se vede mai ales din felul de a dansa al românului, de unde nu lipseşte „bătuta”, acel joc ce se caracterizează prin izbirea cu putere a pământului, expresie a dominării şi siguranţei, a voinţei de a fi şi a trăi din plin viaţa, trecând peste toate greutăţile. Acest fapt îmi aminteşte de paginile romanului Ion, al lui Rebreanu, unde este descrisă în mod expres hora satului cu aceeaşi semnificaţie: românul se vrea a fi stăpânul locului, făcând din acesta un fel de „axis mundi” – centrul lumii, cum ar zice Mircea Eliade. Flăcăii şi fetele, în iureşul jocului, se vor a fi stăpânii locului, dominându-l şi îmblânzindu-l. Şi se vede acest lucru în orice parte a Ardealului, atât pe Someş, cât şi la bihoreni, sau mai ales la cei din Ţara Zarandului – pentru că a fost prezentă şi o formaţie artistică din Bihor, primită cu entuziasm şi aplauze nesfârşite de spectatorii destul de numeroşi.Cât priveşte permanenţa manifestărilor artistice, am văzut-o prin faptul că pe scenă s-au perindat formaţii cu amestec de generaţii. În acest sens am remarcat interesul de a se implica tânăra generaţie alături de cei mai în vârstă. Incredibil, când vezi un dansator trecut de 70 de ani evoluând pe scenă cu o sensibilitate şi o plăcere marcant vizibilă. Au fost cel puţin două formaţii de muzică populară din zona Aradului cu acest specific. Au îmbinat tradiţiile locului cu dansul şi cântecul popular incredibil. Nimic forţat, nimic făcut din datorie, parcă vrând în acest sens să dea o lecţie politicienilor noştri, ce pentru o pungă de arginţi au vândut ţara străinilor. Românul adevărat îi ignoră pe aceşti venetici şi le arată, dacă vor să vadă, că aici noi suntem stăpânii şi nu banii lor.Dar să-i lăsăm pe aceştia să petreacă în vacanţa parlamentară şi să le spunem că ar fi bine ca politicienii să-şi petreacă vacanţele admirând şi ei aceste manifestări populare autentice, mai frumoase decât întâlnesc ei prin străinătate, pentru că, dacă vor înţelege, aceste manifestări ar fi pentru ei o „lecţie de viaţă”. Şi mă refer aici la cea de-a treia determinantă a spiritualităţii româneşti, continuitatea, aşa cum se manifestă ea la tineret şi la comportarea lui „indolentă” despre care se tot vorbeşte. Ş-apoi, cine îi determină pe tineri să se comporte aşa: să nu înveţe, să chiulească, să mintă, să evite efortul, să copieze: Modelul îl au de la cei de sus, de la parlamentari. De aceea, ori câte reforme s-ar face în învățământ, fără o mentalitate sănătoasă a societăţii, nu se poate face o educaţie adevărată. Nu copiind modele străine se poate face cultură şi educaţie, nu cu promisiuni mincinoase şi indiferenţa conducătorilor. De dimineaţă aud un zvon incredibil: s-au gândit „mai marii” ca în vederea economiilor să mai taie şi alocaţiile copiilor. Şi atunci mai au aceştia încredere în cei ce conduc ţara? Şi atunci ne mai întrebăm de ce atâţia tineri părăsesc ţara? I-am urmărit cu atenţie şi la „târg”. Nu am văzut manifestări nefireşti, mai degrabă jucau şi ei pe scenă cu multă pasiune. Mai mult, l-am întrebat pe un prieten despre felul în care aceştia s-au comportat peste noapte, pentru că ştiu că noaptea este preferata lor. Mi-a spus sincer că au cerut în mod expres să li se pună muzică populară pentru dans şi abia spre sfârşit au pus şi muzică de dans modernă. Veţi spune că erau mulţi de la ţară – nu e adevărat, căci erau mulţi care fac şcoala pe la oraş. Asta numesc eu continuitate: au început să înţeleagă faptul că tot ce e românesc este mai frumos şi mai valoros. Dacă nu mă credeţi, uitaţi-vă la ei să vedeţi cu ce plăcere joacă dansuri populare, spre deosebire de dansul modern, când nu se uită la partener, ci undeva, departe, la stele. Şi aceasta este o altă lecţie de viaţă dată stăpânilor ţării, care au uitat că trebuie să avem mare grijă de tineret, pentru că el este cel care asigură permanenţa, perenitatea şi bucuria noastră pe acest pământ. Întoarceţi-vă privirea spre ei până nu este prea târziu !

Când se tulbură sus norul ?

Tags: Valea Hurezului